Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 – 22 august 1890) a fost un Francmason roman, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, membru fondator al Academiei Romane, creator al teatrului romanesc si a literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei si apoi a Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea.

Primii ani

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri si al Elenei Cozoni. Dupa unii cercetatori, anul nasterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nasterii sale este incert, deoarece nasterea s-a petrecut in timpul refugiului familiei Alecsandri in munti din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se considera ca s-a nascut undeva pe raza judetului Bacau. Si-a petrecut copilaria la Iasi si la Mircesti, unde tatal sau avea o mosie si unde a revenit pe intreaga durata a vietii sale sa-si gaseasca linistea. A inceput invatatura cu un dascal grec, apoi cu dascalul maramuresean Gherman Vida.

Intre anii 1828 si 1834, s-a deschis la Iasi pensionul lui Victor Cuenim. Spatarul Alecsandri l-a inscris pe fiul sau la pensionul francez, unde a studiat alaturi de Mihail Kogalniceanu, Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie si admiratie si pentru care a scris Chiritele si o mare parte din canticelele comice.

Anii de formare

In anul 1834, impreuna cu alti tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza si pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde si-a dat bacalaureatul in anul 1835. In 1837 s-a pregatit pentru un bacalaureat in stiinte, urmand cursurile Facultatii de Inginerie, pe care nu a terminat-o.

In 1838 apar primele incercari literare in limba franceza: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. In anul urmator s-a intors in tara si a ocupat un post in administratie pana in 1846. Impreuna cu Costache Negruzzi a facut o calatorie in Italia, care a devenit motiv de inspiratie pentru nuvela romantica Buchetiera de la Florenta.

In 1840, impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iasi si si-a inceput activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatica insumeaza circa 2000 de pagini, ramanand cel mai rezistent compartiment al activitatii sale literare si va constitui baza solida pe care se va dezvolta dramaturgia romaneasca in principalele sale directii tehnice: comedia straina si drama istorica. In noiembrie s-a jucat Farmazonul din Harlau, iar in februarie 1841, Cinovnicul si modista, ambele preluate dupa piese straine.

Din 1842 dateaza importanta sa calatorie in muntii Moldovei, in urma careia descopera valoarea artistica a poeziei populare. Scrie primele sale poezii in limba romana pe care le va grupa mai tarziu in ciclul Doine si care sunt foarte strans legate de modelul popular din care au luat nastere.

In 1844, impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Ion Ghica scoate saptamanalul Propasirea, in care poetul va publica versuri ce vor fi incluse in ciclul Doine si lacrimioare, iar in 11 ianuarie se reprezinta piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistenta in dramaturgia scriitorului.

In 1845 cu ocazia seratelor literare de la Manjina o cunoaste pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se indragosteste si careia, dupa moartea timpurie 1847, ii dedica poezia Steluta si apoi intreg ciclul de poezii Lacramioare.

Exilul

Dupa infrangerea miscarii pasoptiste este exilat, si dupa ce calatoreste prin Austria si Germania; se stabileste la Paris, unde se intalneste cu alti militanti munteni; din perioada exilului dateaza poeziile Adio Moldovei si Sentinela romana.

In mai 1849 pleaca, impreuna cu ceilalti exilati la Brasov, in Bucovina, apoi, in toamna aceluiasi an, la Paris. Scrie primele cantecele comice (Soldan Viteazul, Mama Anghelusa) si cateva scenete comice si muzicale. Se intoarce in tara in luna decembrie.

Anii de maturitate

Nicolae Balcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo in 1852. Intre anii 1852-1853, Alecsandri ramane pentru mai multa vreme in Franta. In vara anului 1853, porneste spre sudul Frantei, intr-o calatorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Africa, Madrid, o calatorie care va lasa urme in creatia sa poetica, in gustul pentru exoticul mauro-hispanic.

In 1855 s-a indragostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fata, Maria, in noiembrie 1857. S-au casatorit nouasprezece ani mai tarziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabileste la Mircesti, unde ramane pana la sfarsitul vietii, chiar daca lungi perioade de timp a fost plecat din tara in misiuni diplomatice.

In 1882 este ales presedinte al sectiei de literatura a Academiei. Calatoreste in Franta pentru a primi premiul oferit de felibrii; este sarbatorit la Montpellier. Il viziteaza pe ambasadorul Romaniei la Londra, prietenul sau Ion Ghica. Pleaca la Paris in 1885, ca ministru al Romaniei in Franta. In 1889, primeste vizita poetilor francezi Sully Prudhomme si Leconte de Lisle.

Vasile Alecsandri s-a stins din viata la 22 august 1890, dupa o lunga suferinta, fiind inmormantat cu toate onorurile la conacul sau de la Mircesti.

Activitate culturala

A fost unul dintre fruntasii miscarii revolutionare din Moldova, redactand impreuna cu Kogalniceanu si C. Negri Dorintele partidei nationale din Moldova, principalul manifest al revolutionarilor moldoveni.

In 1854 – Apare sub conducerea sa Romania literara, revista la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, Al. Russo, dar si muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.

In 1859 – Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis in Franta, Anglia si Piemont pentru a pleda in scopul recunoasterii Unirii.

Primeste Premiul Academiei pentru Literatura in 1881.

Alecsandri si Junimea

In 1863 ia nastere la Iasi societatea Junimea, al carui membru onorific a fost pana la sfarsitul vietii. In anul 1867 este ales membru al Societatii literare romane, devenita Academia Romana.

Cu ocazia serbarilor de la Putna din 1871, poetul trimite doua cantece care au insufletit marea masa de oameni: Imn lui Stefan cel Mare si Imn religios cantat la serbarea junimei academice romane. In acelasi an Titu Maiorescu publica in Convorbiri literare studiul Directia noua in poezia si proza romaneasca in care spune: „In fruntea noii miscari e drept sa-l punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta, poetul , culegatorul cantecelor populare paruse a-si fi terminat chemarea literara (…). Deodata, dupa o lunga tacere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse in izolare la Mircesti, si iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat in literatura tarii, poetul nostru reinviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor …”

Opera. Evolutie si tendinte.

In 1843 apare, in Albina Romaneasca, Tatarul, prima poezie care va face parte din ciclul Doine si lacramioare. Tot acum scrie poeziile Baba Cloanta, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. In 1848 scrie poezia Catre romani, intitulata mai tarziu Desteptarea Romaniei.

In 1850, dupa o absenta de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se intoarce in tara; publica in revista Bucovina poeziile populare Toma Alimos, Blestemul, Serb sarac, Mioara, Mihu Copilul. Incepe sa lucreze la ciclul Chiritelor cu Chirita in Iasi. Aceasta va fi urmata de Chirita in provincie (1852), Chirita in voiagiu (1864) si Chirita in balon (1874). La Teatrul National se joaca Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca.

In 1852 apare volumul Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti). Adunate si indreptate de d. V. Alecsandri. Tipareste primul volum de teatru Repertoriul dramatic, care contine piesele Iorgu de la Sadagura, Iasii in carnaval, Peatra din casa, Chirita la Iasi, Chirita in provincie. In 1853 apare volumul Poezii poporale. Balade adunate si indreptate de V. Alecsandri, partea a II-a. Publica la Paris primul volum de poezii originale: Doine si lacrimioare. In 1856 apare in Steaua Dunarii, revista lui Kogalniceanu, poezia Hora Unirii.

In 1874 publica Boieri si ciocoi, una dintre cele mai importante comedii, o fresca sociala de dimensiuni considerabile. Tot in Convorbiri literare publica nuvela Calatorie in Africa. In 1875 se editeaza Opere complete, cuprinzand Poezii (I-III) si Teatru (IV). In 1876 se publica volumul Proza. In 1877, odata cu poezia Balcanul si Carpatul incepe seria Ostasilor nostri. In 1878 apare volumul Ostasii nostri, inchinat eroismului romanilor in razboiul din 1877. In 1881 apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde ciclurile Legende noua si Ostasii nostri.

In evolutia artistica a lui Alecsandri se pot distinge cel putin trei momente, trei varste aflate in deplina corelatie cu epoca plina de transformari prin care trece societatea romaneasca a acelor timpuri.

Debutul sau sta sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la Florenta, Doine si lacrimioare) dar si al unei necrutatoare critici a ridicolului social in piesa Iorgu de la Sadagura sau in ciclul „Chiritelor”. Acest romantism tipic, caracteristic literaturii romane din perioada pasoptista, are in literatura lui Alecsandri cea mai inalta masura in Balta alba si in Desteptarea Romaniei si, de cele mai multe ori se prelungeste prin unele texte pana dupa Unire.

O a doua etapa, asa-zisa de limpezire, de obiectivare a viziunii si a mijloacelor artistice, se poate observa incepand cu prozele calatoriei in Africa si terminand cu expresia artistica matura din pasteluri si din unele legende.

Cea de-a treia etapa il face sa revina spre teatru, cu o viziune in general romantica, viziune filtrata insa printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninatate a intelegerii care il apropie de clasicism. Epoca in care traieste Alecsandri este fundamental romantica, dar fara indoiala ca a vorbi despre clasicism si romantism la modul concret (implicand asadar o constiinta si practica concreta), e o aventura la fel de mare ca aceea de a descoperi marile curente europene intr-o literatura cu alta evolutie culturala si istorica decat cele din vestul Europei.

Dupa 1840, cand psihologia romantica patrunde mai adanc, poetul incepe sa sufere de ceea ce s-a numit <>.[1]

Marile convulsii istorice modelate de marile modele culturale imprima inceputurilor poeziei romanesti o configuratie dialogica. Pe de-o parte revolta si idealurile, transfigurate in asa zisele universuri compensative: revolta, erotica, sentimente ale individualului raportat la lume, tipic romantice, construite pe marile modele ale literaturii occidentale (Lamartine, Victor Hugo etc), iar pe de alta parte tentatia de a imprima acestei miscari de emancipare o ordine, o coerenta, care nu putea fi gasita decat in marile modele ale literaturii clasice, adica in incercarea de a obiectiva viziunea si mijloacele artistice, initial, iar mai apoi in luciditatea interogarii lumii, in gustul contrastelor tragice nascute de interactiunea dintre epoci, de ruptura dintre ele.

Pastelurile

Alecsandri incepe sa publice pasteluri in 1868, in diverse numere ale Convorbirilor literare.

Astfel de incercare de obiectivare a viziunii sunt pastelurile lui Alecsandri. Pastelul este o specie a genului liric cunoscuta – in aceasta forma – numai in literatura romana, creata si dusa la celebritate de Alecsandri insusi, intr-un ciclu de versuri care i-a dat numele: „Pasteluri”, publicate in revista Convorbiri literare, in cea mai mare parte intre 1868 si 1869.

Pastelul preia de la poezia descriptiva a primilor romantici nu numai ideea corespondentei dintre sentiment si tabloul de natura, ci si pe aceea a privirii unui peisaj sub unghiul miscator al marilor cicluri naturale, al anotimpurilor, care il lumineaza si-l insufletesc mereu de alta viata, in alte nuante; pe de alta parte, supune descrierea unui proces de obiectivare caracteristic poeziei post romantice, incercand sa o apropie de trasaturile unei opere plastice. Pastelul este mai degraba un tablou realizat cu ajutorul limbajului (la origine pastelul inseamna un desen in creion moale, usor colorat). Acest tip de poezie manifesta preocupare pentru satisfacerea unor exigente specifice: compozitie, colorit, echilibru.

Alecsandri a dat forma concreta unei tendinte care preexista in poezia romaneasca (gasim elemente de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu). El va fi urmat de mai toti poetii sensibili la elementul pictural, la peisaj, indiferent de orientare estetica: Alexandru Macedonski, George Cosbuc, Ion Pillat, Vasile Voiculescu.

Pastelurile lui Alecsandri evoca natura asa zis domestica, adica tot ce constituie cadrul obisnuit al unei vieti patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natura romantica, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este, ca in marea poezie romantica, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptiva. Pastelurile devin in acest sens imnul plin de incredere adresat adevaratei tari, satului si adevaratelor valori ale acestuia: munca, rodnicia, robustetea si sanatatea morala. Melancolia romantica este inlocuita aici cu incredere in armonia naturala, cu o adevarata credinta naturista (vezi poeziile dedicate primaverii: Privirea scoate aburi pe umedul pamant / Se-ntind carari uscate de-al adierii vant. Caldura patrunde in inimi si natura iese din amorteala, sosesc cocorii din tarile calde, taranii muncesc campul. Universul generat va fi unul al armoniei si al ciclurilor firesti ale naturii.

Autorul dramatic

In perioada 1878 – 1879, la conacul sau de la Mircesti, scrie drama istorica romantica Despot-Voda. Premiera a avut loc in octombie 1879 pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa fusese citita in cenaclul Junimii din 8 mai 1879, printre auditori aflandu-se Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Pe data de 30 septembrie 1880, i s-a jucat drama Despot Voda. La Montpellier este premiat pentru poezia Cantecul gintei latine. Scrie feeria nationala Sanziana si Pepelea.

Incepe sa lucreze in 1882 la piesa Fantana Blanduziei, pe care o va termina anul urmator. Sunt celebre epistolele pe care Ion Ghica i le trimite. In 1884 piesa Fantana Blanduziei este reprezentata la Teatrul National din Bucuresti.

Scrie si citeste in cenaclul Junimea drama Ovidiu. In 1885, Teatrul National prezinta drama Ovidiu a lui Vasile Alecsandri.

In 1886, Titu Maiorescu a publicat in Convorbiri literare articolul Poeti si critici; acesta se incheie cu o privire sintetica asupra operei lui Alecsandri: „A lui lira multicolora a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocia lui. In ce sta valoarea unica a lui Alecsandri? In aceasta totalitate a actiunilor sale literare”.

Volume de teatru. Comedii

  • Chirita in Iasi sau doua fete s-o neneaca (1850)
  • Chirita in provintie (1855)
  • Chirita in voiagiu (1865)
  • Chirita in balon (1875)

Volume de poezie

  • Pasteluri
  • Poezii populare. Balade (Cantice batranesti), 1852
  • Poezii populare. Balade adunate si indreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
  • Doine si lacramioare, 1853

Proze

  • Istoria unui galben
  • Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenta
  • Iasii in 1844
  • Un salon din Iasi
  • Romanii si poezia lor
  • O primblare la munti
  • Borsec
  • Balta-alba
  • Calatorie in Africa.
  • Un episod din anul 1848

Proze din periodice

  • Satire si alte poetice compuneri de printul Antioh Cantemir
  • Melodiile romanesti
  • Prietenii romanilor
  • Lamartine
  • Alecu Russo
  • Dridri, (roman scris in 1869, publicat in 1873)
  • Din albumul unui bibliofil
  • Vasile Porojan
  • Margarita, (nuvela scrisa in 1870, din ea fiind publicata numai un mic episod in 1880)
  • Introducere la scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri

Drame

  • Cetatea Nemtului
  • Lipitorile satelor
  • Sgarcitul risipitor
  • Despot Voda, drama istorica
  • Fantana Blanduziei
  • Ovidiu

Opere complete

  • Opere complete, 1875

Masoni Romani

Comentariile sunt dezactivate.