Cezar Bolliac

Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucuresti – d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntasii revolutiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice si gazetar roman.

Cezar Bolliac s-a nascut la 23 martie 1813 la Bucuresti in casatoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiana, si Zinca Kalamogdartis, recasatorita ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grija de cresterea si educarea viitorului poet. Dupa ce a invatat carte in casa cu invatatul dascal grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfantul Sava, avand ca profesor pe I.H. Radulescu; de altfel, acesta il va ajuta sa publice in ziarele sale, cum facuse si cu Gr. Alexandrescu.

In anul 1830 se inroleaza cu gradul de iuncher in militia pamanteana, avand colegi pe Constantin Telegescu si pe Marin Serghiescu Nationalu, viitori fruntasi ai revolutiei de la 1848. Nu va ramane mult in armata, pentru ca isi descopera veleitatile literare. Mai tarziu, la batranete, scriitorul se va auto-caracteriza: „Am lasat scoala pentru armata, am lasat armata pentru litere, am lasat literele pentru publicistica”.

Din 1833 face parte din Societatea Filarmonica, infiintata de Ioan Campineanu, I.H. Radulescu si C. Aristia.

Editeaza, impreuna cu Constantin G. Filipescu, revista Curiosul („gazeta de literatura, industrie, agricultura si noutati” – Bucuresti, 1836). Publicatia este insa interzisa dupa numarul patru, in care Bolliac publica „cateva satiri politice care il aruncara de mai multe ori in inchisoare” (I.G. Valentineanu, „Biografia oamenilor mari scrisa de un om mic”, Paris, 1859), si isi inceteaza definitiv aparitia in ianuarie 1837. Activitatea politica, paralela cu cea literara, il fac sa fie anchetat si inchis cu ocazia conspiratiei din 1840. In 1841 este surghiunit la schitul Poiana Marului, de unde nu avea sa fie eliberat decat in toamna acelui an. Mai tarziu, impreuna cu Nicolae Balcescu si Eftimie Murgu intra in societatea secreta Masonica Fratia, infiintata la 1843.

In 1844 publica in Foaie pentru minte, inima si literatura articolul Catre scriitorii nostri in care ii indeamna pe literatii romana la angajare civica: „A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeti! Veacu cere inaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda saritatei cei adevarate si care ne lipseste cu totul. (…) Formati societati, declarati, scriti, laudati, satirati, puneti in lucrare toate restorturile intelectuale si morale, si robia cade, caci e cazuta pe jumatate, si domneavoastra veti fi binecuvantati de generatiile viitoare ca niste adevarati apostoli ai misiei ceresti, ai fratiei si ai libertatii”.

Tot in revista Foaie pentru minte, inima si literatura apare articolul Poezie (1846) in care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influentat de ideile programatice ale lui V. Hugo.

Apare volumul Poezii noua (1847), cu problematica sociala (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clacasul) si de natura (O dimineata pe Caraiman, O dimineata pe malul lacului). Volumul este scris in urma ideilor pe care le-a impus poetul in anii din urma, acesta schimbandu-si radical tonalitatea si tematica poeziilor.

Este unul dintre fruntasii revolutiei de la 1848, participand la toate actiunile ei importante: este prezent la citirea proclamatiei revolutionare; este insarcinat „sa ridice tabacii si marginatii si tinerimea din Bucuresti, sa mearga gloata la Palat si sa ceara sanctionarea Constitutiunii” (Ion Ghica, „Scrisori”); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru in comisia pentru dezrobirea tiganilor.

Dupa infrangerea revolutionarilor, ia drumul exilului, mai intai in Ardeal. In primavara anului 1849 editeaza la Brasov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu „Dreptate, Fratie”. In toamna lui 1849 trebuie insa sa paraseasca Transilvania (deoarece impreuna cu Balcescu i-a sustinut pe revolutionarii unguri). Trece prin Constantinopol si ajunge la Paris spre sfarsitul anului 1850. Se stabileste la Paris impreuna cu majoritatea revolutionarilor exilati. In 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societatii studentilor romani din Paris. In 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 si revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fara a lipsi literatura.

Dupa 1857, interdictia de a veni in tara ii este ridicata; se intoarce pe la mijlocul verii lui 1857 si este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acesta ocazie publica in ziarul „Secolul” un fel de program politic rezumat: „De trebuie sa mai spui si aici ceea ce crez despre proprietate, ca sa astup cu desavarsire gura calomniei, marturisesc ca am respectat si voi respecta proprietatea in temeiul careia ma propune candidat de deputat si viu sa cer voturile proprietarilor. Ma voi luptat totdeauna pentru intarirea proprietatii, precum ma voi lupta si pentru intarirea familiei, ce s-a slabit, si pentru intarirea religiei, ce se clatina”.

In 1858 intreprinde o noua calatorie arheologica, fiind unul din premergatorii acestei stiinte in Romania.

Apare Trompeta Carpatilor (1865), continuare a Buciumului, director fiind Cezar Bolliac.

Apare volumul de lirice sociale si protestatare Poezii umanitare (1866). In 1869, face o excursie arheologica, poetul fiind si un pasionat in domeniu.

Cezar Bolliac moare la Bucuresti in anul 1881.

Opera

  • Operile lui Cezar Boliac. Meditatii (1835)
  • Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
  • Poezii noua (1847)
  • Poezii umanitare (1866)

Masoni Romani

Comentariile sunt dezactivate.