Alexandru Vaida Voevod

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobalna – d. 19 martie 1950, Sibiu), Mason, om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanti ai Partidului National Roman din Transilvania, apoi al Partidului National Taranesc. Unul dintre ilustrii politicieni ai perioadei interbelice, Vaida-Voevod a debutat ca un ferm sustinator pentru drepturile nationale a romanilor din Ardeal. Dupa Marea Unire si fuziunea nationalilor cu taranistii, s-a numarat printre liderii marcanti ai noului Partid National Taranesc.

In activitatea politica, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate functia de presedinte al Consiliului de ministri, remarcandu-se si la conducerea Ministerului de Interne si a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a parasit pe national-taranisti si a intemeiat propriul partid. Dupa instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar seful statului l-a folosit pentru a-si justifica regimul, mizand pe credibilitatea unor politicieni cu experienta, care erau fideli monarhiei.

S-a nascut intr-o familie romaneasca veche si bogata care se inrudea cu mari personalitati politice si bisericesti din trecutul Transilvaniei, cu episcopul Ioan Bob si cu Ioan Lemény urmasul acestuia, iar bunicul sau era Alexandru Bohatel, participant la revolutiei de la 1848. Stramosii sai erau din Girbou si fusesera innobilati la 15 noiembrie 1627 de catre principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, motiv pentru care si-a adaugat la nume titlul de Voevod. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la miscarea nationala a romanilor transilvaneni, pe care a sprijinit-o material si moral, iar varul sau primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu. Scoala primara a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistrita si Brasov unde s-a format intelectual intr-un mediu german, fapt care i-a permis inscrierea la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii din Viena.

Participant la miscari nationale. Conturarea gandirii politice

A fost membru al organizatiei studentesti „Romania juna”, devenind presedintele acesteia. La varsta de douazeci de ani s-a angajat in miscarea nationala alaturi de colegii sai de la universitate. Asupra lor a avut o influenta aparte juristul si politicianul Aurel C. Popovici care se afla la studii in orasul Graz. Anual, la 3/15 mai, Alexandru Vaida-Voevod participa activ alaturi de colegii sai studenti la sarbatorirea revolutiei de la 1848. Interesul sau pentru politica a inceput sa creasca, astfel incat era prezent la conferintele organizate de societatea „Politische Gesellschaft” unde erau invitati sa tina prelegeri reputati profesori, ziaristi sau politicieni. S-a implicat in campania electorala a lui Karl Lueger care a devenit primar al Vienei din partea Partidului Crestin-Social.

Doctrina crestin-socialismului austriac a lasat urme in gandirea sa, explicand accentele de antisemitism, doctrina antidemocratica sau antiliberala. Sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea au fost marcate de antisemitism al carui purtator de cuvant era agrarianismul prin intelectualitatea sateasca si prin elitele conducatoare care erau convinse ca prin dezvoltarea capitalismului se distrug valorile traditionale, iar evolutia culturii nationale este distorsionata. Dezvoltarea economiei capitaliste a adus in prim plan industriasii si bancherii de origine evreiasca, iar inapoierea culturala si influenta puternica a bisericii asupra populatiei de la sate a contribuit la aparitia antisemitismului care era alimentat de politicieni si de proprietarii de mosii care depindeau financiar de bancherii evrei.

„Replica”. Memorandumul din 1892

Alexandru Vaida-Voevod a colaborat cu Aurel C. Popovici la elaborarea in 1891 a „Replicii” junimii academice romane catre studentii maghiari ca raspuns la „Memoriul” studentilor maghiari de la universitatile din Budapesta si Cluj. „Replica” s-a bucurat de succes in randul opiniei publice internationale, iar in 1892 a fost tiparita in cinci limbi de circulatie europeana. Prin acest document, bazat pe legile si datele statistice oficiale ale statului maghiar erau evocate autonomia nationala, federalismul si separarea romanilor si a ungurilor din punct de vedere politic, astfel incat fiecare sa aiba propriul teritoriu national in cadrul Imperiului Habsburgic.

In 1893 a vizitat Romania si a luat parte la Sibiu la Conferinta Nationala a Partidului National Roman, partid de care si-a legat destinul. La Conferinta de la Sibiu, presedinte al partidului a fost ales dr. Ioan Ratiu si s-a hotarat elaborarea unui „Memorandum” al romanilor, adresat imparatului de la Viena. „Memorandumul” a fost redactat pentru a sustine revendicarile romanilor din imperiu si a denunta politica de asuprire nationala si intoleranta practicata de guvernul de la Budapesta. Alexandru Vaida-Voevod a asistat la elaborarea proiectului de catre Iuliu Coroianu in casa bunicului sau, Alexandru Bohatel. Imparatul Franz Joseph a refuzat sa acorde o audienta delegatiei, iar semnatarii si conducatorii actiunii au fost trimisi in judecata.

Ascensiunea politica. Activitatea de partid

A facut parte dintr-un Comitet National care a tinut locul celor intemnitati, iar pe manifestul lansat in timpul procesului de la Cluj apare semnatura sa, alaturi de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist si-a inceput-o la ziarul „Dreptatea” din Timisoara. In 1896, Vaida a reusit sa-i determine pe colegii sai romani de la Universitatea din Viena sa pregateasca manifestatiile impotriva Mileniului, sarbatoare a Ungariei care marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul tarii. Initiativa studenteasca a fost sprijinita de cercurile nationaliste austriece si de presa vieneza. A reusit sa mobilizeze studentimea pentru a lua parte la trei adunari de protest la Universitate, in sala Wimberger si in Prater.

In 1899, dupa terminarea studiilor, a inceput sa practice medicina, in timp desfasurand si o activitate in cadrul Partidului National Roman, unde s-a situat pana la moartea lui Ioan Ratiu in gruparea care il sustinea pe presedinte. Dupa inchegarea miscarii neoactiviste din jurul ziarului „Libertatea” aparut la Orastie, a trecut in tabara curentului politic decis sa reorganizeze partidul si sa adopte un program nou corespunzator schimbarilor care s-au produs in imperiu si in societatea romaneasca.

Parlamentar la Budapesta. Marea Unire de la 1918

S-a implicat in pregatirea si desfasurarea Conferintei Partidului National Roman din 10 ianuarie 1905 de la Sibiu care a adus triumful noului val activist din care mai faceau parte Iuliu Maniu, Aurel Vlad si Nicolae Comsa. Ulterior, a activat ca deputat in Parlamentul de la Budapesta unde s-a distins ca unul din deputatii cu vederi democratice. S-a numarat intre apropiatii arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austriei si Ungariei. Desi in 1905 Vaida a inregistrat un esec in prima campanie electorala pentru Parlamentul Ungariei, el a fost ales ca deputat la mai putin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate. A reusit sa isi pastreze mandatul pana in 1918 cand s-a destramat imperiul.

Alexandru Vaida-Voevod a avut o contributie deosebit de importanta la infaptuirea Unirii Transilvaniei cu Romania. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfasurat lucrarile Comitetului Executiv al Partidului National Roman. In cadrul acestora s-a hotarat ca natiunea romana din Austro-Ungaria, „libera de orice inraurire straina”, sa-si aleaga „asezarea ei printre natiunile libere”. Rezolutia Comitetului Executiv a fost citita de catre Alexandru Vaida-Voevod in Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegati alesi ai romanilor „din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca” au votat Rezolutia Unirii care „decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania”. Dupa acest eveniment istoric, Vaida devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregati unificarea administrativa cu Vechiul Regat si s-a numarat intre cei patru delegati ardeleni (alaturi de Vasile Goldis, respectiv episcopii Iuliu Hossu si Miron Cristea) care au adus regelui Ferdinand I Rezolutia Unirii pentru a fi ratificata.

Blocul Parlamentar. Primul guvern ales al Romaniei Mari

Lider marcant al Partidului National Roman, Vaida este numit ministru de stat pentru Transilvania in primele guverne dupa Marea Unire. In alegerile de la inceputul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, PNR a obtinut 169 mandate de deputat si 76 mandate de senator, cel mai mare numar dintre partidele participante. Nici un partid nu a reusit sa obtina majoritatea mandatelor pentru a sustine un Consiliu de ministri, astfel ca se impunea formarea unei coalitii. In acest sens, pe 25 noiembrie 1919 s-a format Blocul Parlamentar. Initial, regele Ferdinand l-a solicitat pe Iuliu Maniu sa prezideze noul guvern, insa acesta a refuzat pe motiv ca nu vorbea suficient de bine limba franceza, limba oficiala a Conferintei de Pace de la Paris. In realitate, fruntasul ardelean nu dorea sa-si lege numele de semnarea Tratatului cu Austria, a carui tergiversare dura de mai bine de sase luni. Prin acesta, Marile Puteri urmareau sa-si creeze baza legala pentru a interveni in treburile interne ale Romaniei, sub pretextul supravegherii modului cum erau respectate drepturile minoritatilor nationale.

In cele din urma, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcatuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepresedinte al PNR, in timp ce Iuliu Maniu si-a pastrat functia de presedinte al Consiliului Dirigent. Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifica legile prin care se consfintea Marea Unire .Pe 10 ianuarie 1920, primul ministru a fost nevoit sa plece in strainatate pentru a obtinea recunoasterea internationala a actelor unirii. Astfel, el nu si-a mai putut exercita prerogativele, iar in locul sau a ramas Stefan Cicio Pop. Vaida nu a mai reusit sa revina in fruntea guvernului sau, caci manevrele politice ale lui Ion I.C. Bratianu au determinat caderea acestuia.

Conflictul cu Iuliu Maniu. Fondarea propriului partid

Neputand face fata problemelor cu care se confrunta Romania si negasind sprijinul necesar in PNT, Alexandru Vaida-Voevod a demisionat pe 9 noiembrie 1933. Recunoscand ca tactica sa „a dat gres” si ca „in politica greselile nu se iarta”, Vaida a demisionat si din functia de presedinte al partidului pe 21 noiembrie. In locul sau l-a propus pe Iuliu Maniu, insa acesta a refuzat, din motive care „sunt de domeniul intereselor superioare ale tarii si ale acestui partid”. Maniu l-a propus pe Ion Mihalache, iar delegatii au acceptat in unanimitate.

Treptat, sustinerea lui Vaida-Voevod pentru politica regelui a determinat despartirea sa de PNT. Pe 25 februarie 1935, el isi fondeaza propriul partid, Frontul Romanesc, prin care va sprijini masurile autoritare ale sefului statului

Colaborarea cu regele Carol al II-lea. Ultimii ani din viata

Va deveni unul dintre cei mai apropiati colaboratori, prin care Carol al II-lea isi va legitima regimul autoritar. Din 1938, Vaida este numit consilier regal, apoi este ales presedinte al Adunarii Deputatilor (9 iunie 1939 – 5 septembrie 1940). Mai mult, intre 20 ianuarie – 22 iunie 1940, regele Carol al II-lea il numeste la conducerea Frontului Renasterii Nationale, „unica organizatie politica in stat”, sub comanda suprema a regelui Carol.

Evenimentele politice ulterioare au determinat iesirea lui Alexandru Vaida-Voevod de pe scena politica. Pe 24 martie 1945 este arestat de autoritatile comuniste, iar in 1946 este pus in arest la domiciliu la Sibiu, unde isi petrece restul vietii, pana la moartea sa in 1950, la varsta de 78 de ani.

Mormantul lui Alexandru Vaida-Voevod se afla langa zidul dinspre nord al Bisericii dintre Brazi din Sibiu.

Functii politice

  • Presedinte al Consiliului de Ministri (1 decembrie 1919 – 13 martie 1920; 6 iunie – 10 august 1932; 11 august – 17 octombrie 1932; 14 ianuarie – 9 noiembrie 1933)
  • Ministru al Afacerilor Straine (1 decembrie 1919 – 13 martie 1920; ad-interim 6 iunie – 10 august 1932; 11 august – 17 octombrie 1933)
  • Ministru de Interne (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930; 13 iunie – 8 octombrie 1930; 6 iunie – 10 august 1932)
  • Ministru al Muncii, Sanatatii si Ocrotirii Sociale (ad-interim 7 – 9 iunie 1932)
  • Ministru al Industriei si Comertului (14 ianuarie – 9 noiembrie 1933)
  • Ministru secretar de stat (17 decembrie 1918 – 12 septembrie 1919 Guvernul Ion I. C. Bratianu; 27 septembrie – 28 noiembrie 1919 Guvernul Arthur Vaitoianu; 10 februarie – 30 martie 1938 Guvernul Patriarh Miron Cristea; 28 iunie – 4 iulie 1940 Guvernul Gheorghe Tatarescu)

Imaginea in presa occidentala

„Dr. Alexandru Vaida Voevod, desi inca relativ tanar si putin cunoscut in Europa occidentala, a jucat de mult un rol important in Europa sud-estica, si in special in politica Ungariei. Cand Romanii din Transilvania simteau intreaga forta a opresiunii maghiare el a fost dintre cei dintai lideri ai politicei transilvanene. Un barbat de un caracter demn si independent, posedand calitati alese si o inteligenta politica rara, a fost capabil sa se impotriveasca tuturor sfortarilor autoritatilor maghiare de a-l intimida sau de a-l discredita. Inzestrat cu o mare abilitate oratorica, a devenit un orator elocvent in romaneste, ungureste si nemteste.” (The Times, 29 ianuarie 1920)

Opere selective

  • „In luptele noastre nationale”, 1904.
  • „Mangra, Tisza si Tribuna”, Brasov, 1911.
  • „Jos Austria perfida”, Viena, 1913.
  • „Déclaration ministerielle”, Paris, 1920.
  • „Problema frontierelor romanesti”, 1924.
  • „Cuvantare catre natiunea romana”, 1937.
  • „Din vremuri grele”, 1943.
  • „Memorii”, 4 volume, editie Alexandru Serban, 1994-1997.

Masoni Romani

Comentariile sunt dezactivate.